VIDEO | TOP 5 evenimente economice: Creșterea economică a stagnat, datoria externă a crescut. Suntem datori vânduți și dacă vom continua, riscăm situația Greciei din 2015

Publicat: 19/11/2021, 19:30
Actualizat: 19/11/2021, 19:58

Analistul Gândul Petrișor Peiu vă prezintă cele mai importante evenimente economice ale săptămânii 13-19 noiembrie.

  • Economia României nu mai crește la fel de rapid ca la începutul anului. Agricultura a avut un an de excepție și aceasta ne-a salvat, numai că pe moment. Începând cu luna iulie, situația economică în țară s-a tensionat și am ajuns la stagnare.
  • Anul acesta vom avea o inflație mai mare, dar din 2022 ne va fi mai bine, ne liniștește Guvernul. Salariile vor crește, economia va crește și ea. Numai că exact aceleași prognoze se făceau și în 2020 pentru 2021.
  • Deși toată lumea vorbește de datoria publică, a statului, în realitate, toată România se îndatorează. Companiile românești au și ele o datorie externă de zeci de miliarde de euro. Suntem, așadar, datori vânduți și dacă vom continua tot așa, la un moment dat vom păți ce a pățit Grecia în 2015.
  • Economia României crește datorită consumului. Iar de consumat, se consumă cu predilecție produse din import. Cu cât crește economia, cu atât consumăm mai mult și cu atât ne îndatorăm mai mult pentru a plăti importurile.
  • În  vreme ce populația și industria României primesc facturi mult mărite la energie electrică și gaze, producătorii de energie realizează profituri uriașe, nemaiîntâlnite în Europa. Îmbogățirea câtorva companii duce la sărăcirea cetățenilor și la falimentarea industriei. 

1) Creșterea economică își pierde suflul

  • În trimestrul trei, Produsul Intern Brut a urcat cu 7,2%, faţă de un avans de aproape 14% în trimestrul doi. În primele 9 luni economia a crescut cu 7,1%.

Produsul Intern Brut a crescut în trimestrul trei al anului cu 7,2% pe seria brută, faţă de perioada similară din 2020, economia marcând un plus de 7,1% în primele nouă luni din 2021.

Faţă de trimestrul doi din acest an, economia a avut în ultimul trimestru un avans de 0,3% în termeni reali. Dar ritmul de creştere al economiei s-a temperat în acest trimestru din urmă, faţă de perioada similară din 2020, în condiţiile în care în al doilea trimestru din 2021 PIB-ul a urcat cu 13,9%.

În primul trimestru, economia s-a contractat cu 0,2% faţă de perioada similară din 2020.

Şi creşterea faţă de trimestrul anterior se reduce treptat de la începutul anului. Reducere accentuată în perioada iulie-septembrie 2021, după ce marcase un avans de 1,5% în trimestrul doi faţă de primul trimestru şi de 2,2% în primul trimestru 2021 faţă de ultimul trimestru din 2020.

Sursa: https://insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/pib_tr3r2021.pdf

Concluzie: Economia României nu mai crește la fel de rapid ca la începutul anului. Agricultura a avut un an de excepție și aceasta ne-a salvat, numai că pe moment. Începând cu luna iulie, situația economică în țară s-a tensionat și am ajuns la stagnare.

2) De la Guvern aflăm că în următorii cinci ani va curge numai lapte și miere

  • Economia va crește cu 5% pe an, în medie, iar inflația se va întoarce la sub 3%.

Comisia Națională de Prognoză, aflată în subordinea Guvernului, ne anunță un viitor minunat. Economia va crește anul acesta cu 7% și în următorii patru ani cu valori în jur de 5%, inflația va scădea de la 7,7% anul acesta la 2,5% în 2025, salariul net va crește cu o medie de 8% pe an, până la 4.750 de lei în 2025.

În fiecare an se vor angaja câte 100.000 de români în plus față de anul anterior, deși populația totală ocupată va rămâne aceeași (cam 8 milioane de persoane).

Cu toate acestea, în 2021, deficitul comercial va depăși 23 de miliarde de euro, iar în 2025 va atinge 33 de miliarde de euro.

Și dacă nu știați ce meserie să vă alegeți, aflați că sectorul construcțiilor va stagna anul acesta, dar va exploda începând de anul viitor, crescând de două ori mai repede decât economia și de trei ori mai repede decât industria și agricultura.

Sursa: https://cnp.ro/wp-content/uploads/2021/11/Prognoza_de-toamna_2021-.pdf

Concluzie: Anul acesta vom avea o inflație mai mare, dar din 2022 ne va fi mai bine, ne liniștește Guvernul. Salariile vor crește, economia va crește și ea. Numai că exact aceleași prognoze se făceau și în 2020 pentru 2021.

3) Datoria externă a depășit 133 miliarde de euro

  • În perioada ianuarie – septembrie 2021, datoria externă totală a țării a crescut cu 6,826 miliarde de euro.

Datoria externă pe termen lung a însumat 97,8 miliarde de euro la 30 septembrie 2021 (aproape trei sferturi din totalul datoriei externe), în creștere cu 4,6 la sută față de 31 decembrie 2020.

Datoria publică a crescut în aceste nouă luni cu 2 miliarde de euro și ajunge la aproape 60 de miliarde de euro.

Vestea bună este că serviciul datoriei externe pe termen lung a fost de 12 miliarde de euro în perioada ianuarie – septembrie 2021, cu o rată de 17,1%, în scădere puternică față de 20,7 % în anul 2020.

Vestea rea este că gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 30 septembrie 2021 a fost de 5,2 luni, în comparație cu 5,6 luni la 31 decembrie 2020.

Sursa: https://bnr.ro/page.aspx?prid=20156

Concluzie: Deși toată lumea vorbește de datoria publică, a statului, în realitate, toată România se îndatorează. Companiile românești au și ele o datorie externă de zeci de miliarde de euro. Suntem, așadar, datori vânduți și dacă vom continua tot așa, la un moment dat vom păți ce a pățit Grecia în 2015.

4) Deficitul de cont curent a trecut de 11,5 miliarde de euro

  • În perioada ianuarie – septembrie 2021, contul curent al balanţei de plăţi a României a înregistrat un deficit de cu 4 miliarde de euro mai mare decât anul trecut

De la 7, 8 miliarde de euro în perioada ianuarie – septembrie 2020, deficitul balanței de plăți externe a României a crescut la 11,5 miliarde de euro pe primele luni ale acestui an.

În perioada ianuarie-septembrie, companiile de la noi au exportat bunuri în valoare de peste 51 miliarde de euro și au importat bunuri în valoare de 67,5 miliarde de euro. Avem numai de aici un deficit de 16,27 miliarde de euro. Acesta este firav compensat de excedentul de aproape 6,5 miliarde de euro din comerțul cu servicii.

Cea mai mare contribuție la excedentul comerțului cu serviciile vine de la transportul internațional de marfă – peste 3 miliarde de euro -, iar cea mai importantă gaură din balanța de plăți a serviciilor este cauzată de turism – 1,35 miliarde de euro.

Sursa: https://bnr.ro/page.aspx?prid=20156

Concluzie: Economia României crește datorită consumului. Iar de consumat, se consumă cu predilecție produse din import. Cu cât crește economia, cu atât consumăm mai mult și cu atât ne îndatorăm mai mult pentru a plăti importurile.

5) Hidroelectrica anunță un profit dublu față de anul trecut

  • Hidroelectrica a raportat rezultate record în primele nouă luni din 2021, cu un profit net de 2,6 miliarde de lei.

Exploatând creşterea cu 48% a preţului mediu de vânzare a energiei electrice şi mărirea cantităţii de energie electrică vândută cu 18%, la 14,08 TWh, cel mai mare producător de energie electrică din țară, Hidroelectrica, a raportat rezultate record în primele nouă luni din 2021.

Astfel, compania şi-a majorat cu 103% profitul net, la 2,6 miliarde de lei, în timp ce veniturile au urcat cu 70%, la aproximativ 4,7 miliarde de lei, potrivit datelor din raportul trimestrial publicat luni de Fondul Proprietatea.

La sfârşitul lunii septembrie 2021, Fondul Proprietatea evaluează deţinerea sa de 20% la Hidroelectrica la 7,23 miliarde de lei, ceea ce înseamnă că societatea controlată majoritar de statul român ajunge la o evaluare de 36 miliarde de lei.

Concluzie: În  vreme ce populația și industria României primesc facturi mult mărite la energie electrică și gaze, producătorii de energie realizează profituri uriașe, nemaiîntâlnite în Europa. Îmbogățirea câtorva companii duce la sărăcirea cetățenilor și la falimentarea industriei. 

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Care a fost cauza morții lui Silviu Prigoană. Ce au descoperit medicii legiști
Silviu Prigoană a slăbit 40 de kilograme în 8 luni. Ce regim a ținut fostul...
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
Corpul unui bărbat dat dispărut a fost găsit trei zile mai târziu într-un aparat de...
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu...
Scandal acasă la Silviu Prigoană, după anunţul morţii acestuia. Adriana Bahmuţeanu a chemat poliția pentru că nu...
Șef militar NATO: „Sunt absolut sigur că dacă rușii nu ar fi avut arme nucleare,...
Cum putea fi Silviu Prigoană salvat de la moarte. Acuzații la adresa lui Raed Arafat:...
Vin ninsorile și în București! Când ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Lanţul de erori care a dus la moartea tragică a lui Andrei. A fost consultat...
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
România ar putea adera complet la spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025. Cum va...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Care sunt cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa de vizitat în 2024? În...
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Românii, obligați să prezinte buletinul. Cine nu îl are, NU ia banii. Statul supraveghează tot
Vremea marilor schimbări pentru aceste zodii. Se mută în casă nouă
Cum au reacționat copiii minori ai lui Silviu Prigoană când au aflat că tata a...
Cine este Mihaela Prigoană, văduva lui Silviu Prigoană. Omul de afaceri s-a căsătorit cu frumoasa...
Cum l-a visat Adriana Bahmuțeanu pe Silviu Prigoană: “Iartă-mă, dacă ți-am greșit! A fost ca...
Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au arătat cămara cu provizii de iarnă. Polemică aprinsă în...
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și...
Una dintre cele mai vechi și mai prestigioase organizații de presă britanice și-a închis toate...